Acţiuni comune ale poliţiştilor, jandarmilor şi gardienilor
Poliţiştii bihoreni au efectuat, marţi, mai multe acţiuni atât în municipiul Oradea, cât şi în alte localităţi. În urma acestora, oamenii legii au aplicat celor care au fost prinşi încălcând legea amenzi contravenţionale în valoare de zeci de milioane de lei.
Astfel, lucrători din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au organizat o acţiune pe raza municipiului, pentru depistarea celor care încalcă prevederile Legii 126/1995 privind comercializarea şi folosirea obiectelor pirotehnice, ocazie cu care au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 40 milioane lei. Gheorghe D., de 26 ani, din Arad, Frunza Robalina B., de 39 de ani, din comuna Oşorhei, judeţul Mureş, şi S. Gabor, de 25 de ani, din Oradea, au fost depistaţi în Piaţa de Vest, în timp ce ofereau spre vânzare mai multe petarde, Geta R., de 27 de ani, din Sângiorgiu de Mureş, judeţul Mureş, şi Vasile R., de 31 de ani, din Rontău, comuna Sânmartin au fost depistaţi în Piaţa Cetate oferind spre vânzare mai multe petarde. Acţionând în baza Programelor MAI "Străzi liniştite, oraş sigur" şi "Pentru comunitate împreună cu cetăţenii", şi lucrătorii Biroului Ordine Publică, din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, împreună cu efective din cadrul Comandamentului Judeţean de Jandarmi Bihor, Corpul Gardienilor Publici, ASCO şi OTL, au organizat o acţiune în municipiului Oradea, pe traseul Piaţa Cetate, Parcul 1 Decembrie, Piaţa Zona de Vest, pentru depistarea persoanelor străine de localitate, care nu îşi justifică prezenţa pe raza municipiului, cerşetori şi boschetari. Au fost depistate şi legitimate 70 de persoane, două dintre acestea fiind sancţionate. O altă acţiune care a avut loc tot marţi este cea efectuată de lucrătorii Postului de Poliţie din Girişu de Criş, împreună cu lucrători ai Sectorului Poliţiei de Frontieră Giriş. Pe raza localităţii Tărian, a fost depistat în trafic Andrei L., de 53 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea autoturismul marca Ford, cu numărul de înmatriculare BH-02-PTZ, având permisul de conducere suspendat pentru conducere sub influenţa alcoolului. I s-a întocmit dosar penal. Pe raza localităţii Toboliu, pe canalul colector, au fost depistaţi Florin F., de 25 de ani, Carol R., de 47 de ani, şi Carol R., de 32 de ani, toţi din localitatea Girişu de Criş şi Francisc F., de 47 de ani, din localitatea Tărian, în timp ce pescuiau cu două prostovoale. Cei patru sunt cercetaţi în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de braconaj piscicol.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.