Avocatul orădean Ioan Sava a fost reţinut ieri, pentru 24 de ore de procurorii anticorupţie, fiind acuzat de şantaj şi urmează să fie prezentat la Curtea de Apel Oradea cu propunere de arestare preventivă. Potrivit unor surse judiciare, avocatul ar fi şantajat-o pe şefa secţiei Urmărire Penală din cadrul Tribunalului Bihor, Crina Muntean.

Potrivit DNA, în perioada octombrie - noiembrie 2013, Ioan Sava, avocat în cadrul Baroului Bihor, a exercitat acte de constrângere asupra unei judecătoare, proferând amenințări la adresa acesteia și a copiilor săi minori, cu scopul de a o determina să-și schimbe comportamentul profesional și de a o intimida în exercitarea, pe viitor, a atribuțiilor de serviciu, în special a celor cu privire la emiterea autorizațiilor de interceptare a comunicațiilor telefonice și a înregistrărilor în mediul ambiental, cu intenția de a obține, în mod injust, un folos pentru persoanele implicate în acte de corupție ori care au comis alte infracțiuni grave. "Folosul constă în imposibilitatea dovedirii faptelor de corupție ori a altor infracțiuni grave în contextul în care, ca urmare a amenințărilor proferate, magistratul și-ar schimba comportamentul profesional și nu ar mai emite, în condițiile legii, autorizațiile de interceptare (determinante în dovedirea faptelor de corupție), ori nu ar mai asigura confidențialitatea actelor de autorizare", se arată într-un comunicat al DNA. Potrivit procurorilor anticorupţie, ca urmare a autorizațiilor emise de magistratul şantajat de Sava au fost stabilite și probate fapte grave de corupție în care au fost implicate persoane deținând funcții importante în cadrul instituțiilor de aplicare a legii, de control financiar și fiscal, cât și persoane deosebit de influente din mediul de afaceri din județul Bihor. "Printre persoanele cercetate penal și trimise în judecată de unitățile de parchet se numără mai mulți prieteni și apropiați ai avocatului Sava. De altfel, în cursul anului 2012, chiar avocatul Sava Ioan a fost trimis în judecată într-un dosar penal pentru trafic de influență", se mai arată în comunicatul DNA. Actele de amenințare și intimidare s-au exercitat, spun procurorii, prin intermediul unor materiale de presă denigratoare la adresa magistratului și a unor comentarii amenințătoare adresate judecătoarei și copiilor săi minori. Ioan Sava a mai fost ridicat tot de procurorii anticorupţie în urmă cu doi ani, pentru fapte de corupție.