Nicoleta Elena Buzdugan, administratorul unei societăţi comerciale, a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie orădeni, femeia fiind acuzată că a prejudiciat bugetul de stat cu peste 11 milioane de lei.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei femei, Nicoleta Elena Buzdugan, administrator al unei societăţi comerciale, la data săvârșirii faptei, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de: evaziune fiscală, în formă continuată, tentativă de stabilire cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat. Potrivit rechizitoriului, în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 octombrie 2009, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, inculpata Buzdugan Nicoleta Elena, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a evidențiat, în actele contabile sau în alte documente legale ale firmei respective, achiziții fictive de mărfuri și prestări servicii totalizând un număr total de 194 facturi fiscale, în valoare totală de 41.386.383,18 lei. "Prin această conduită infracţională, inculpata Buzdugan Nicoleta Elena a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 11.086.206 lei, din care suma de 5.564.073 lei - impozit pe profit stabilit suplimentar și suma de 5.522.133 lei - taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar", se arată într-un comunicat transmis de DNA. Procurorii mai susţin că, în cursul lunii februarie 2009, femeia a depus la Administrația Finanțelor Publice a Comunelor Oradea un decont de taxă pe valoare adăugată prin care a solicitat, fără drept, rambursarea sumei totale de 456.787 lei, cu titlu de rambursări de la bugetul general consolidat al statului, solicitare ce a fost respinsă de către organele de inspecție fiscală. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 11.086.206 lei, reprezentând prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului de către inculpata Buzdugan Nicoleta Elena. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor.