Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală faţă de S.L., de 24 de ani, din Oradea, sub aspectul comiterii infracţiunii de reţinere şi nevărsarea obligaţiilor fiscale a sumelor reprezentând contribuţii cu reţinere la sursă, în cel mult 30 zile de la scadenţă.

„Cel în cauză este suspectat că, în perioada iulie 2009 - august 2010, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, cu sediul în Oradea, ar fi reţinut sumele reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, pe care nu le-a virat la bugetul consolidat al statului în termenul legal. Prejudiciul provocat astfel bugetului de stat este de 6.818 lei", spune Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă cercetările cu  suspectul în stare de libertate, pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a suspectului şi pentru recuperarea prejudiciului provocat bugetului de stat.