Administratorul unei societăţi comerciale orădene este cercetat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, fiind acuzat că a provocat statului un prejudiciu de peste trei milioane de lei prin evaziune fiscală.

Orădeanul în vârstă de 24 de ani este suspectat că, în perioada august - noiembrie 2008, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Oradea, ar fi vândut (izolatori sticlă şi tuburi electronice) şi cumpărat (buldoexcavatoare, ifron) mărfuri în valoare totală de 9.285.384 lei de la o firmă din judeţul Satu Mare şi nu ar fi declarat organului fiscal competent veniturile realizate din relaţiile comerciale derulate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Conform anchetatorilor, prejudiciul cauzat astfel bugetului general consolidat este de 3.348.519 lei. Cercetările în acest caz continuă cu suspectul în stare de libertate.