Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat duminică cinci persoane din Afganistan ascunse într-un compartiment special amenajat lângă rezervorul pentru combustibil al unui automarfar încărcat cu profile de aluminiu, care  intenţionau să iasă ilegal din România pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.

Duminică dimineaţa, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul grec Ioannis K., în vârstă de 56 de ani, şofer al unui automarfar înmatriculat în Grecia, care transporta paleţi cu profile de aluminiu având ca destinaţie finală Austria. „În urma controlului fizic al automarfarului efectuat cu aparatura Roentgen din dotare, au fost descoperite cinci persoane de sex masculin. Cei cinci bărbaţi au fost descoperiţi într-un locaş special amenajat lângă rezervorul pentru carburant al automarfarului. Aceştia stăteau întinşi pe burtă pe lungimea rezervorului, încercând astfel să treacă ilegal frontiera de stat. Din cercetări, a rezultat că persoanele descoperite sunt de cetăţenie afgană şi intenţionau să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen", ne-a declarat comisar-şef Dan Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor. Cetăţenilor afgani li s-au întocmit actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.