Politiştii de frontieră bihoreni au reţinut opt cetăţeni afro-asiatici, constituiţi în două grupuri, care intenţionau să ajungă ilegal în state din Spaţiul Schengen.

Patru bărbaţi care se deplasau ieri dimineaţă pe jos spre frontieră au fost depistaţi de politiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Girişu de Criş, fiind reţinuţi pe raza localităţii Cheresig. Din primele cercetari s-a stabilit că persoanele în cauză, trei cetăţeni afgani şi un pakistanez, aveau intenţia de a trece ilegal frontiera în Ungaria, urmând să-şi continue drumul în acelaşi mod spre Italia. Totodată, s-a constatat că trei dintre aceştia au mai fost depistaţi, în această lună, în tentativa de trecere ilegală a frontierei de către politiştii de frontieră de la S.P.F. Borş, fapt pentru care erau deja cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Duminică au mai fost depistaţi şi retinuţi la Salonta, în apropierea liniei de frontieră, doi cetăţeni tunisieni şi doi camerunezi, cu vârste cuprinse între 22 şi 33 de ani, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. La cercetări, cei patru bărbaţi au declarat că s-au deplasat cu trenul din Timişoara până în municipiul Arad, de unde cu un autoturism, care circula în regim de "taxi", au ajuns în localitatea Zerind. Cei patru şi-au continuat deplasarea pe jos cu intenţia de a trece ilegal în Ungaria şi să ajungă în Franţa. În ambele cazuri, persoanelor le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.