Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au început urmărirea penală faţă de U.F., de 31 de ani, din comuna Remetea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Acesta este suspectat că, în perioada august 2009 - august 2010, în calitate de angajat al unei societăţi comerciale cu sediul în Baia Mare, având ca atribuţii de serviciu distribuirea mărfurilor către clienţi, şi-ar fi însuşit marfa pe care a primit-o sub semnătură proprie de la punctul de lucru al societăţii situat în Oradea, marfă pe care trebuia să o predea clienţilor menţionaţi în facturi. „Bihoreanul e acuzat că, pentru a-şi disimula activitatea infracţională, ar fi semnat pe facturile emise în numele clienţilor, la rubrica - Semnătura de primire -, consemnând serii fictive ale unor cărţi de identitate, certificând în mod nereal predarea mărfurilor către clienţi. Prejudiciul total provocat astfel este de 62.865 ei, din care poliţiştii bihoreni au recuperat 10.450 lei", spune inspector principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.