Agenţii de siguranţă publică vor patrula în ştranduri
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bihor efectua, în fiecare an, o acţiune de patrulări în staţiunile Băile Felix, Băile 1 Mai şi ştrandurile orădene. Echipaţi cu pantaloni scurţi, cămaşă şi sandale, având în dotare cătuşe, baston şi o staţie radio, câte o patrulă de jandarmi era prezentă, zilnic, în locurile de agrement. Începând cu acest sezon estival, locul jandarmilor va fi luat de agenţii de siguranţă publică din cadrul Biroului de Ordine Publică a Poliţiei municipiului Oradea.
Acţiunile de acest gen sunt menite să prevină furturile şi să asigure liniştea publică, având în vedere că, în perioada verii, zonele de agrement sunt asaltate de turişti şi nu numai. În anul 2004, în ştrandurile din municipiu au fost comise 21 de furturi de diverse bunuri de la persoanele aflate pe plajă. Având în vedere însă că jandarmii nu mai au atribuţii de menţinere a ordinii şi liniştii publice, activităţile de supraveghere a zonelor de agrement vor fi efectuate în acest sezon estival de către agenţii de ordine publică din cadrul Biroului de Ordine Publică a Poliţiei municipiului Oradea. "Agenţii desfăşoară zilnic patrulări în ştranduri pentru prevenirea şi combaterea fenomenelor infracţionale care se pot produce în aceste zone. Bunurile cele mai tentante pentru hoţii de buzunare sunt telefoanele mobile, camerele de luat vederi, precum şi portofelele cu diverse sume de bani", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Popa. Numai în primele zile ale acestui sezon au fost deja înregistrate trei plângeri ale unor persoane deposedate de bunuri în ştrandurile din municipiu. De asemenea, tot la începutul sezonului, a avut loc un incident în urma căruia un copil de patru ani şi-a pierdut viaţa înecat. "Pentru ca cetăţenii să nu devină victimele hoţilor care acţionează în ştranduri, poliţia le recomandă să nu lase nici un bun nesupravegheat şi să nu păstreze asupra lor bunuri de valoare. În cazul în care, totuşi, au loc astfel de sustrageri, poliţia poate fi sesizată şi la numerele de telefon 955 şi 403.392", a menţionat Alina Popa.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.