Poliţistul de frontieră Cristian Onaca, cercetat de către Direcţia Generală Anticorupţie, Biroul Teritorial Oradea pentru luare de mită a fost arestat marţi seara, iar anchetatorii spun că acesta nu este la prima abatere, existând informaţii conform cărora acesta a mai primit mită de la încă două persoane. Astfel, conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt al DPF Oradea, subcomisar Mircea Chirean, doi bărbaţi, dintre care un cetăţean moldovean şi un român, au fost monitorizaţi timp de 48 de ore, oamenii legii având informaţii conform cărora cei doi ar intenţiona să iasă ilegal din ţară prin PTF Episcopia Bihor. "În timp ce efective ale IJPF Bihor îi monitorizau pe cei doi, au apărut alte informaţii potrivit cărora, bărbaţii au intenţia să ajungă în Satu Mare. S-a organizat o acţiune în urma căruia cei doi, care circulau cu un autoturism, au fost opriţi în trafic şi identificaţi. În vehicul au fost descoperite două paşapoarte în care fotografiile titularilor erau înlocuite cu ale celor doi", a precizat Mircea Chirean. Anchetatorii au trecut la verificarea autoturismului şi au aflat că acesta aparţine unui orădean, Radu L. Prinşi cu mâţa-n sac, cei doi bărbaţi au recunoscut că îi plătiseră bihoreanului 1.800, respectiv 1.500 de euro, pentru ca acesta să intervină pe lângă agentul de frontieră pentru a le facilita ieşirea din ţară. La rândul său, intermediarul, la domiciliul căruia a fost găsită suma în euro primită, a recunoscut că a oferit din banii primiţi o mare parte poliţistului Cristian Onaca, care a fost prezentat marţi procurorilor cu propunerea emiterii unui mandat de arestare preventivă. Poliţistul a fost arestat preventiv pentru luare de mită, cu atât mai mult cu cât, se pare că, acesta a mai primit bai de la încă alte două persoane.