Pentru realizarea alimentării cu apă a oraşului Salonta, în anul 1975 s-au forat 12 puţuri de mare adâncime, investiţia continuând, odată cu dezvoltarea urbanistică, şi pe parcursul anilor următori, prin darea în folosinţă a încă 8 puţuri de apă. În prezent, deşi dimensionarea sistemului de alimentare cu apă trebuia să permită livrarea a 72 litri/secundă, în funcţie de anotimp, în condiţiile în care necesarul real este, în medie, de 65 litri/secundă, sistemul este alimentat doar din 14 puţuri şi nu poate asigura furnizarea a mai mult de 48 litri/secundă, la o presiune de maxim 2 atmosfere, ceea ce face aproape inutilizabile centralele individuale achiziţionate şi instalate de salontani pentru prepararea apei calde menajere. APA, IEFTINĂ CA BRAGA Municipiul Salonta are o populaţie de circa 18500 locuitori, iar societatea de gospodărire comunală locală a încheiat contracte de furnizare a apei cu 5174 de familii, la 4600 dintre acestea fiind instalate contoare de consum. Cu sau fără contor, salontanii sunt privilegiaţi din punct de vedere al preţului unui metru cub de apă, pentru care plătesc doar 5.800 lei, spre diferenţă de beiuşeni, cărora li se facturează 7.700 lei sau de orădeni, care plătesc nu mai puţin de 14.017 lei pentru acelaşi metru cub de apă. Datorită acestui chilipir, cei peste 3000 de abonaţi care locuiesc la case, nu ezită să utilizeze din plin apa curentă pentru stropitul grădinilor sau spălarea autoturismelor, în timp ce consumatorii de la blocuri încep să î