Jandarmii bihoreni au intervenit, zilele trecute, pentru a aplana o altercaţie izbucnită în apropierea unui local din Sântandrei. Un bărbat a fost transportat la spital în timp ce agresorul său a fost reţinut şi urmează să fie cercetat pentru loviri sau vătămare corporală.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor, subofiţerul de serviciu de la dispecerat a primit, joi seara, un apel telefonic prin care era informat că în localitatea Sântandrei, lângă barul din centrul localităţii, are loc o altercaţie şi că un bărbat a fost lovit. Un echipaj de jandarmi s-a deplasat la faţa locului, unde au reuşit să-l reţină pe M.A.C., de 30 de ani, din localitate, fără antecedente penale. Acesta, în urma unor dispute verbale cu M.G., de 57 de ani, tot din Sântandrei, pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul, provocându-i celui din urmă leziuni la nivelul feţei. Din cauza vârstei, stării de sănătate şi a loviturilor primite, acesta a fost condus de către jandarmi la Spitalul Judeţean Bihor, pentru îngrijiri medicale. Pe numele lui M.A.C. vor fi întocmite de către jandarmi acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe, vătămare corporală sau vătămare corporală gravă în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale.