Amendaţi pentru abateri la regimul circulaţiei
Poliţiştii Serviciului Rutier au continuat, joi, acţiunile pe şoselele bihorene pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 228 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 34.818 lei. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării 12 permise de conducere, constatate patru infracţiuni şi 35 de tamponări. Astfel, 40 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 17 pietoni pentru nerespectarea regulilor privind traversarea părţii carosabile, 37 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, trei pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, iar 131 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.