În perioada 01.03.2005 - 30.04.2005, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Bihor, s-a desfăşurat o acţiune cu caracter preventiv în cadrul Planului de Acţiune Naţional ? Sănătate şi Siguranţă Ecologică?, în vederea verificării modului în care sunt respectate normele în vigoare de către producătorii, transportatorii, destinatarii şi utilizatorii mărfurilor periculoase. Obiectivele acţiunii au vizat modul privind respectarea reglementărilor legale în vigoare la regimul produselor şi substanţelor foarte toxice prevăzute în Decretul nr.466/1979 şi a materiilor explozive prevăzute de Legea nr.126/1995 modificată şi completată. Acţiunea a fost organizată la nivelul IPJ Bihor de către poliţiştii Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog, împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog, cei ai Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice alături de poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere. În cadrul acţiunii, poliţiştii bihoreni au identificat 90 de societăţi comerciale care utilizează sau deţin substanţe toxice, precursori sau materiale radioactive, fiind verificate în trafic 44 de autovehicule ce transportau mărfuri periculoase. Cu ocazia verificărilor efectuate la aceste societăţi şi asupra mijloacelor de transport de către poliţişti împreună cu specialişti din cadrul DSP Bihor, Agenţia de Protecţie a Mediului Bihor şi ARR Bihor, au fost constatate opt infracţiuni, în fiecare din cazuri constatându-se nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al precursorilor şi regimul substanţelor toxice şi 26 de contravenţii. Valoarea amenzilor aplicate societăţilor comerciale verificate în cadrul acţiunii este de 877.750.000 lei. De asemenea, au fost ridicate două certificate de înmatriculare.