Peste 145 de conducători auto care au depășit limitele legale de viteză au fost sancționați de polițiștii rutieri în acțiune, în 24 de ore.

Miercuri, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au aplicat 329 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 68.860 lei. Totodată, opt permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute opt certificate de înmatriculare, au fost constatate șase infracţiuni şi nouă tamponări. 147 de sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea limitelor legale de viteză, 45 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 12 sancțiuni au fost aplicate pentru punerea în circulație a unor autovehicule cu defecțiuni tehnice, una pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate trei depășiri neregulamentare, iar 121 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.