Doi orădeni care au vândut de mai multe ori aceleaşi terenuri vor fi trimişi în judecată după ce poliţiştii au finalizat cercetările în cazul lor. Conform anchetatorilor, cei doi au vândut succesiv două terenuri situate în Episcopia, înşelându-i astfel pe cumpărători cu 70.000 lei.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor au finalizat cercetările într-un dosar penal deschis pe numele a doi orădeni, unul de 66 şi celălalt de 42 de ani, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii, respectiv instigare la înşelăciune şi instigare la fals în declaraţii. Potrivit anchetatorilor, cei doi sunt suspectaţi că în cursul anului 2007 ar fi înstrăinat dreptul de proprietate asupra a două terenuri situate în localitatea bihoreană Episcopia în mod succesiv, prin contracte de vânzare - cumpărare autentice, către două părţi contractante diferite şi ar fi declarat în faţa notarului public cu ocazia încheierii celui de-al doilea contract translativ de proprietate faptul că cele două terenuri nu sunt ipotecate ori grevate de alte sarcini şi nu fac obiectul unui litigiu. Prejudiciul cauzat astfel părţilor vătămate este de 70.000 lei. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată.