Aproape cinci sute de sancţiuni, 78 de permise reţinute - Filtre pe şoselele din Bihor
Peste 2.100 de persoane au fost legitimate și 1.622 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul unei ample acțiuni, desfășurată la sfârșit de săptămână, de polițiștii bihoreni, în sistem integrat. Au fost aplicate 476 de sancțiuni, au fost reținute 78 de permise de conducere și au fost depistați șoferi sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis, doi dintre aceștia fiind reținuți de polițiști.
În perioada 27 - 29 octombrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De asemenea, acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat și combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum. Astfel, au fost desfășurate 21 de acțiuni preventiv - reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 23 de filtre, în acțiuni fiind implicați 645 de polițiști bihoreni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 229 de jandarmi, dar și polițiști de frontieră și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii. În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 2.117 persoane. De asemenea, au fost efectuate 1.622 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri. În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii bihoreni au aplicat, în total, 476 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 201.045 de lei. Totodată, au fost constatate 35 de infracțiuni, dintre care 18 la regimul circulației rutiere, patru de natură judiciară, două la Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri și 11 infracțiuni de altă natură. Din totalul sancțiunilor, 377 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 207 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 10 au fost pentru conducere sub influența alcoolului, 21 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, trei sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, două opriri neregulamentare, au fost sancționați nouă pietoni, 11 bicicliști, două sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, iar 110 sancțiuni au fost pentru alte abateri. Totodată, poliţiştii bihoreni au reţinut 78 de permise de conducere și 24 de certificate de înmatriculare. În cadrul activităților desfășurate la sfârșit de săptămână, polițiștii bihoreni au continuat acțiunile pentru informarea participanților la trafic cu privire la noile modificări ale Codului Penal.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.