Un sătmărean de 38 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de echipajele Poliţiei Rutiere în trafic, pe DN1, conducând un autotractor având o concentraţie alcoolică de peste 1,30 miligrame/litru în aerul expirat.

În cadrul acţiunilor desfăşurate marţi, pe DN 1, pe raza localităţii Săcădat, a fost depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, din localitatea Botiz, judeţul Satu Mare, în timp ce conducea un autotractor cu remorcă, având o concentraţie alcoolică de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Potrivit poliţiştilor, conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal. Pe de altă parte, tot marţi, au fost aplicate 299 de amenzi. 190 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 25 de participanţi la trafic au fost amendaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 21 de pietoni - pentru traversări neregulamentare, au fost sancţionate două depăşiri neregulamentare, iar 61 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Valoarea amenzilor este de 47.580 lei.