Curtea de Apel Oradea a admis, ieri, propunerea Parchetului şi a dispus arestarea preventivă pe o durată de 20 de zile a avocatului Cosmin Moraru şi a soţiei sale Pazurik Erika Krisztina, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Primele audieri în cazul celor doi inculpaţi au avut loc vineri, respectiv sâmbătă, la Curtea de Apel Oradea, la acea dată instanţa dispunând arestarea preventivă pe o durată de 10 zile. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea au solicitat, însă, prelungirea măsurii arestului preventiv, propunere dezbătută marţi după-amiază în şedinţă secretă, ocazie cu care a fost audiat şi avocatul Cosmin Moraru. În şedinţa care s-a desfăşurat în Cameră de Consiliu, fără public, avocatul şi-a susţinut nevinovăţia, declarând că a fost martor în momentul în care soacra sa, Vilhan Piroska, a fost ucisă de Pazurik Iosif, fostul ei soţ. În urma dezbaterilor, judecătoarea Curţii de Apel a refuzat să se pronunţe pe loc asupra propunerii procurorilor, amânând anunţarea deciziei pentru ieri la prânz, când a dispus arestarea preventivă pentru 20 de zile. Şi anume, în cazul Krisztinei Pazurik, din data de 26 mai, până în 14 iunie, iar în cazul lui Cosmin Moraru, din data de 27 mai, până în 15 iunie. Potrivit Biroului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul instituţiei, încheierea nu este însă definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore. Competenţa de a soluţiona recursurile revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Oribila crimă asupra Paraschivei Vilhan a avut loc la sfârşitul anului trecut, Parchetul Curţii de Apel Oradea deschizând atunci o anchetă, după ce Cosmin Moraru, soţia sa Krisztina Pazurik şi mama acesteia au fost daţi dispăruţi, cei doi soţi fiind suspectaţi că au ucis-o pe femeie şi au fugit. Cadavrul soacrei avocatului a fost găsit de nişte trecători la marginea unui drum din satul Nădar. Cei doi soţi au fost reţinuţi în Elveţia, iar autorităţile române au început procedurile de extrădare. După ce autorităţile elveţiene au aprobat extrădarea, suspecţii au sosit în ţară la sfârşitul săptămânii trecute, moment în care au început şi audierile la instanţele bihorene.