Arestat după ce şi-a omorât mama
Un bărbat de 40 de ani din Valea lui Mihai a fost arestat de magistraţii bihoreni după ce şi-a omorât mama. În loc să anunţe autorităţile despre fapta sa, criminalul a stat cu cadavrul în casă până în Ajunul Crăciunului, 24 decembrie.
La propunerea procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, instanţa a dispus arestarea inculpatului S.Sz., în vârstă de 40 de ani, din Valea lui Mihai, acuzat că şi-a ucis mama. „În data de 18 decembrie 2008, acesta, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, la refuzul mamei sale de a-i da bani, i-a aplicat acesteia cu o bâtă multiple lovituri în zona capului, provocându-i decesul", a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Dorel Moţiu. Bărbatul era cunoscut pentru ieşirile sale violente, dar şi pentru că, frecvent, consuma alcool. Bihoreanul nu a avut nicio remuşcare şi nu a anunţat pe nimeni despre cele întâmplate. Potrivit anchetatorilor, acesta a rămas în aceeaşi casă cu cadavrul, până la 24 decembrie 2008, când a fost descoperit trupul neînsufleţit al femeii.
Acela care-si omoara mama,nu merita sa fie omorat.Merita pus sa-l manance viermii,furnicile;bucata cu bucatica.