Valentine`s Day nu a fost pentru toată lumea o zi fericită. Doi bihoreni au încercat să-şi pună capăt vieţii, în cursul zilei de luni şi marţi dimineaţa, dar cei doi au scăpat cu viaţă şi se află acum sub tratament medical în spital. În jurul orei 21.30, un bărbat de 42 de ani, P.B., din Valea lui Mihai, şi-a înfipt, un cuţit, după toate probabilităţile (în orice caz, un obiect tăios), în abdomen. Un echipaj al Ambulanţei, solicitat să intervină a transportat omul de urgenţă la Spitalul Municipal Marghita. O tânără de 25 de ani, F.M., din Oradea, având aceeaşi intenţie, a luat circa 20 de tablete de aspirină (europirin), ieri dimineaţă, în jurul orei 4.30. Tânăra a fost transportată de urgenţă cu o maşină a Ambulanţei la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean pentru tratament şi îngrijiri medicale.