Poliţiştii de frontieră bihoreni au reţinut opt cetăţeni turci care intenţionau să iasă ilegal din România, ascunşi în remorca unui automarfar încărcat cu produse din sticlă. Turcii le-au spus poliţiştilor că doreau să ajungă în Germania.

La PTF Borş s-a prezentat, în noaptea de luni spre marţi, pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul român Ştefan O., în vârstă de 27 ani, la volanul unui automarfar înmatriculat în judeţul Cluj. Conform documentelor de însoţire, clujeanul transporta produse din sticlărie de la o societate din Cluj pentru o firmă din Budapesta. "Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că valoarea transportului depăşea valoarea mărfii transportate, fapt ce a creat suspiciuni cu privire la conţinutul încărcăturii", a precizat Dan Lazăr, purtătorul de cuvânt al IJPF Bihor. În urma unui control amănunţit, poliţiştii au găsit, printre paleţii cu marfă, opt persoane ascunse în două cutii de carton. "Din primele verificări şi declaraţiile celor în cauză a rezultat faptul că aceştia sunt cetăţeni turci, cu vârste cuprinse între 22 şi 28 de ani. Au intrat legal în România şi intenţionau să iasă ilegal, cu scopul de a ajunge în Germania şi a-şi găsi un loc de muncă", a adăugat Dan Lazăr. Şoferul a declarat că nu avea cunoştinta despre modul cum s-au urcat turcii în vehicul. Celor opt persoane li s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului, pentru trafic de migranţi. Cercetările sunt continuate în vederea depistării celor implicaţi în organizarea şi călăuzirea grupului.