Au spart două societăţi comerciale în aceeaşi noapte
Trei bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii bihoreni după ce, în noaptea de joi spre vineri, au spart două societăţi comerciale de unde au furat tot ce le-a căzut în mână.
Poliţiştii din Ştei au fost sesizaţi că persoane necunoscute au pătruns prin efracţie într-o societate comercială din localitate, de unde au sustras bani, 163 de bonuri valorice şi diverse produse alimentare, cauzând un prejudiciu de 4.000 lei. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii i-au depistat pe autori la scurt timp de la primirea sesizării, aceştia fiind B.I., de 18 ani, din Criştioru de Jos, T.A., de 32 de ani, din Roşia şi B.I., de 32 de ani, din Ciumeghiu. Prejudiciul a fost recuperat integral. În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că cei trei sunt suspectaţi că ar fi pătruns prin efracţie în cursul aceleiaşi nopţi şi într-o altă societate comercială din localitatea bihoreană Lunca, de unde ar fi furat tot bonuri valorice, alimente şi bani, în valoare totală de 500 lei. Şi în acest caz prejudiciul a fost recuperat, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii din Ştei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.