Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat şi reţinut joi trei cetăţeni afroasiatici, care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.

"O patrulă din cadrul Sectorului  Poliţiei de Frontieră Borş a reţinut joi seara în proximitatea punctului de trecere Borş, la 300 m de linia de frontieră, un grup de trei afroasiatici de sex masculin, care încercau să ajungă ilegal în Ungaria", a spus comisar şef Marcel Dan, de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt doi afgani şi un pakistanez, având vârste între 18 şi 30 de ani, şi intenţionau să treacă ilegal în Ungaria, pentru a munci în ţări din vestul Europei. "Persoanelor în cauză li s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat", a adăugat Marcel Dan. Totodată, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş s-a prezentat miercuri pentru a ieşi din ţară un cetăţean care s-a legitimat pentru controlul de frontieră cu o carte de identitate românească. În timpul controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat la control nu întrunea elementele de formă şi fond ale unui document original. În urma cercetărilor, s-a stabilit că este vorba despre un cetăţean din R. Moldova, de 39 de ani, care dorea să ajungă la muncă în Italia şi a recurs la anumite persoane necunoscute, care pentru suma de 1000 euro i-au "procurat" o care de identitate românească falsă, având datele de identificare şi poza reale. "Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi cercetarea acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, fals intelectual şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat", a mai spus comisar şef Marcel Dan.