Autoturism cu numere false de înmatriculare
Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat, luni, în trafic, un timişorean care conducea un autoturism pe care avea aplicate numere de înmatriculare false.
Luni, poliţiştii din cadrul SPF Diosig, aflaţi în misiune pe comunicaţia Oradea - Satu Mare, au depistat un autoturism "Mercedes Benz", înmatriculat în Franţa, condus de Iosif Valentin. B., de 31 de ani, domiciliat în Timişoara. Existând suspiciuni asupra numerelor de înmatriculare aplicate pe autoturism, poliţiştii au solicitat documentele maşinii. La control s-a depistat că numărul de înmatriculare a autoturismului înscris în certificatul de înmatriculare nu corespunde cu cel aplicat pe mijlocul de transport. În portbagajul autoturismului s-au depistat două plăcuţe de înmatriculare de provenienţă franceză, care coincideau cu datele înscrise în certificatul de înmatriculare. În urma verificărilor efectuate prin Punctul de Contact al DPF Oradea, autorităţile franceze au comunicat că numărul de înmatriculare aplicat pe autoturism figurează fără drept de circulaţie pe drumurile publice, fapt pentru care bărbatului i s-au întocmit actele premergătoare săvârşirii infracţiunii de conducere a autoturismului pe drumurile publice cu numere false de înmatriculare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.