Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Salonta au depistat un bărbat care încerca sa scoată din ţară, marţi, în mod ilegal, un autoturism Hyundai Lantra, având numere false de înmatriculare.


Marţi dimineaţa s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un bihorean care conducea un autoturism marca Hyundai Lantra înmatriculat în Franţa. În urma controlului, politiştii de frontieră bihoreni au avut unele suspiciuni privind autenticitatea certificatului de înmatriculare, precum şi forma numerelor de înmatriculare ale autoturismului, fapt pentru care şoferului i s-au cerut documente suplimentare de unde să rezulte că este proprietarul maşinii, care era pe numele unui conaţional. Bărbatul a prezentat un contract de vânzare - cumpărare redactat în limba franceză, încheiat la începutul lunii aprilie 2009. În urma verificărilor efectuate prin Punctul de Contact Oradea s-a stabilit că autoturismul Hyundai Lantra nu figurează ca furat sau radiat din circulaţie. În schimb, legislaţia franceză obligă cumpărătorul ca, în termen de 30 zile, să-şi înmatriculeze autoturismul, vechile numere pierzându-şi valabilitatea după expirarea termenului limită. Bihoreanului i s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.