Avocatul bihorean Mircea Tiba va fi judecat în libertate în dosarul în care este acuzat, alături de comisarul şef Viorel Renu de la Poliţia Timişoara, de fapte de corupţie, în urma deciziei de luni a instanţei supreme.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins, ieri, recursul făcut de procurorii anticorupţie împotriva deciziei din 24 februarie prin care Curtea de Apel Timişoara a decis punerea în libertate a avocatului Tiberiu Mircea Tiba, admiţând cererea acestuia de eliberare provizorie sub control judiciar. Astfel, Tiba va fi judecat în stare de libertate în acest dosar în care este acuzat de trafic de influenţă. Decizia instanţei supreme este definitivă. În 3 februarie procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, în stare de arest, pe Tiberiu Tiba, avocat în cadrul Baroului Bihor, şi pe comisarul şef Viorel Renu, de la Poliţia Timişoara - Biroul Investigaţii Criminale, în acest caz fiind implicat şi un ziarist, care a scris un articol de care avocatul s-a folosit pentru a invoca mutarea unui proces. Tiberiu Mircea Tiba este acuzat de trafic de influenţă, iar Viorel Renu, de complicitate la trafic de influenţă, complicitate la cumpărare de influenţă şi favorizarea infractorului. Potrivit rechizitoriului, în perioada iulie-august 2008, Tiberiu Mircea Tiba, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor, l-a lăsat să creadă pe inculpatul Iacob Schein că ar putea să îşi exercite influenţa pe lângă magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-i fi soluţionată favorabilă cererea de strămutare a dosarului inculpatului Schein, aflat pe rolul Tribunalului Timiş. În acest scop, avocatul Tiba i-ar fi cerut lui Schein suma de 7.000 de euro, din care 2.000 de euro pentru sine şi 5.000 de euro pentru persoana ce urma să intervină pe lângă magistraţi, primind 1.900 de euro. În acest context, Viorel Renu l-a sprijinit pe Schein în demersurile sale şi au intermediat înţelegerea dintre avocat şi Iacob Schein. În 13 decembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara a dispus arestarea preventivă a lui Viorel Renu şi Tiberiu Mircea Tiba, pe o durată de 29 de zile, măsură care a fost prelungită ulterior.