Un orădean a fost de polițiștii rutieri, după ce a fost depistat în trafic, în timp ce conducea sub influența alcoolului, cu permisul suspendat.

Potrivit informațiilor transmise de Poliția Bihor, miercuri, în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Oradea, cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. La data de 1 iulie a.c., la ora 19.54, acesta a fost depistat în trafic de polițiștii Biroului Rutier Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe B-dul Dimitrie Cantemir din Oradea, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.