Un bărbat în vârstă de 39 de ani, cetăţean al Republicii Moldova, arestat preventiv care în 16 martie a fugit de la Curtea de Apel Iași de sub escorta polițiștilor, alături de un alt bărbat, a fost prins la Vama Borş în timp ce încerca să iasă ilegal din România, ca pieton, legitimându-se cu documentul unei alte persoane.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Teritorial Oradea al Poliţiei de Frontieră, agenţii aflaţi de serviciu la punctul de trecere Borş, în noaptea de miercuri spre joi, au observat în jurul orei 1.00 un bărbat care se afla printre automarfare pe sensul de ieşire din ţară şi care nu îşi justifica prezenţa în zonă, încercând să iasă din ţară evitând formalităţile la trecerea frontierei. Ion Ţigănescu, în vârstă de 39 de ani, cetăţean din Republica Moldova, fusese dat în urmărire generală de către Inspectoratul de Poliţie al judeţului Iaşi pentru că evadase de sub escortă, în 16 martie, din Curtea Palatului de Justiţie din Iaşi. "Poliţiştii de frontieră l-au reţinut, iar în urma legitimării acesta a prezentat un permis de rezidenţă portughez eliberat pe numele unui cetăţean din Republica Moldova. Lucrătorii noştri au constatat că persoana nu este una şi aceeaşi cu cea din fotografia documentului, motiv pentru care a fost condusă la sediul sectorului, pentru verificări", se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.

Conform sursei citate, în urma cercetărilor s-a constatat că bărbatul este cetăţean al Republicii Moldova, având vârsta de 39 ani, şi figura în bazele de date ca dat în urmărire generală din 16 martie, de către Inspectoratul de Poliţie al judeţului Iaşi, deoarece evadase în timp ce se afla, sub escortă, în incinta Curţii de Apel Iaşi. "Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză, aceasta fiind cercetată pentru fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Totodată, persoana în cauză va fi predată unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Bihor, în vederea punerii în executare a mandatului de arestare", se mai arată în comunicatul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea. Ion Nica, celălalt bărbat arestat preventiv şi evadat de sub escorta poliţiştilor tot în 16 martie, alături de Ion Ţigănescu, a fost prins la o zi de la evadare, într-un microbuz care făcea curse regulate spre Republica Moldova, fiind trimis în judecată pentru evadare.

Ion Nica și Ion Țigănescu, căutați de autoritățile din Elveția și Portugalia, prinși de polițiști în județul Vaslui și arestați preventiv, au fugit, în 16 martie, de la Curtea de Apel Iași, de sub escorta polițiștilor, după ce au fost prezentați instanței care a judecat prelungirea arestului preventiv pe numele lor. După finalizarea ședinței de judecată, cei doi bărbați arestați au fost din nou încătușați, însă polițistul le-a pus cătușele peste mânecile hainelor, astfel că aceștia au reușit să le înlăture. În 17 martie, Ion Nica a fost prins de polițiști într-un microbuz care circula pe ruta Iași-Ungheni, care nu plecase încă din autogară. Ion Nica, în vârstă de 29 de ani, era căutat de autoritățile din Elveția, pentru a fi arestat pentru comiterea de infracțiuni contra proprietății - furt, distrugere - în luna iulie a anului trecut. El a fost prins, la începutul lunii martie, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița de către polițiștii de frontieră vasluieni. Pe numele său figura un mandat european de arestare emis în 8 ianuarie de către Parchetul din Cantonul Solothurn - Elveția. Ion Țigănescu, de 39 de ani, era căutat pentru ispășirea unei pedepse de patru ani de închisoare, pentru tăinuire de bunuri furate, faptă săvârșită în 2009, în Portugalia.