Bărbatul şi-a agresat soţia şi a hărţuit-o cu apeluri şi mesaje - Arestat pentru încălcarea ordinului de protecţie
Un orădean de 41 de ani a ajuns în spatele gratiilor după ce a încălcat, în mod repetat, măsurile dispuse prin ordinul de protecție. Bărbatul şi-a agresat fizic soţia şi pe un alt membru al familiei acesteia, a hărţuit-o cu apeluri şi mesaje, în sarcina sa fiind reţinute nu mai puţin de 1.695 acte materiale.
Polițiștii Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 41 de ani, din municipiul Oradea, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii continuate de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție (1.695 de acte materiale). „Din cercetările efectuate de polițiștii orădeni a rezultat că, în perioada 25 iulie – 28 august a.c., ar fi contactat-o în repetate rânduri, atât telefonic, prin mesaje text, cât și prin intermediul unor aplicaţii de mesagerie, pe soția acestuia, o femeie de 32 de ani, din Oradea, acţiuni prin care ar fi încălcat măsurile dispuse printr-un ordin de protecţie emis de către Judecătoria Oradea, față de acesta, pe o perioadă de 12 luni, începând cu data de 25 iulie a.c., în urma faptului că, la data de 23 iulie a.c., în locuința comună și în parcarea din fața imobilului, ar fi agresat-o atât pe femeia de 32 de ani, cât și pe un alt membru al familiei, aceștia necesitând pentru vindecarea leziunilor suferite între 3 și 6 zile de îngrijiri medicale. Pentru aceste fapte, bărbatul a fost reținut la vremea respectivă, pentru 24 de ore, iar în prezent este cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de violență în familie raportat la infracțiunea de lovire sau alte violențe”, a transmis comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Miercuri, polițiștii Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au prezentat pe bărbat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii continuate de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a bărbatului. Pe parcursul cercetărilor, anchetatorii au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.