Sebastian Bălan, bărbatul care şi-a ucis soţia însărcinată în luna a şaptea şi cei doi băieţi de cinci ani, respectiv 18 luni, s-a predat autorităţilor franceze, ieri dimineaţă, el fiind considerat principalul suspect al crimei.

Soţul orădencei ucise în Franţa alături de cei doi copii, era un împătimit al jocurilor de noroc. În ultima vreme acumulase datorii însemnate la cămătari. Vineri, Sebastian Bălan (37 de ani), soțul femeii și tatăl copiilor, trebuia să meargă la serviciu, pe șantierul de construcții unde lucra alături de cumnatul său. În acea zi, nu a ajuns la muncă și nici nu a dat vreun semn de viață. Spre seară, cumnatul celor doi a venit să-i viziteze. A sunat la uşă, dar în zadar. Nu i-a răspuns nimeni. A intrat în casă și a găsit-o pe Tunde căzută în cameră, plină de sânge. Alături de ea erau şi cei doi băieţi, Toni şi Rafael. În casă au fost găsite ascunse hainele pline de sânge. Anchetatorii presupun că după ce a produs oribila crimă, şi-a făcut bagajele, a luat 3.000 de euro din casă şi a plecat. Familia lui Tunde susţine că pe numele băiatului cel mare era deschis un cont în care se aflau 10.000 de euro, bani care au fost ridicaţi. Sebastian Bălan și Tunde Keri s-au stabilit în Franţa în urmă cu aproximativ opt ani, iar de doi ani locuiau la marginea Parisului. Anchetatorii francezi continuă cercetările şi încearcă să afle ce l-a făcut pe bărbat să comită oribila crimă.