Doi orădeni au fost reţinuţi de poliţiştii bihoreni după ce au atacat cu o sabie un bărbat, într-un magazin din Oradea. Scandalagiii, cunoscuţi ca făcând parte din lumea interlopă, sunt cercetaţi acum pentru loviri, ultraj, distrugere, tulburarea liniştii publice şi port ilegal de arme albe.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au început, luni, urmărirea penală faţă de orădenii V.Z., de 34 de ani, şi P.C.M., de 36 de ani, ambii cu antecedente penale, sub aspectul savârşirii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar faţă de V.Z. - şi pentru portul fără drept al unei arme albe.
"Cei doi sunt suspectaţi că luni, în jurul orei 16.50, în timp ce se aflau în incinta unui magazin din municipiul Oradea, ar fi provocat un scandal public, tulburând grav liniştea publică şi stârnind indignarea cetăţenilor din magazin. Totodată, sunt bănuiţi că, în acelaşi context, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, l-ar fi agresat fizic pe orădeanul P.R., de 26 de ani, căruia i-ar fi distrus şi ochelarii de vedere", a precizat Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. În urma agresiunii, victima, care a fost atacată cu o sabie, a suferit leziuni tăiate la nivelul braţului stâng, fiind internată în spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Cei doi atacatori, cunoscuţi ca făcând parte din clanul Neguş, au fost reţinuţi în arestul IPJ Bihor, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.