Doi bihoreni au fost prinşi, în noaptea de luni spre marţi, după ce s-au urcat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. În plus, unul dintre ei nu avea nici permis de conducere.

Poliţiştii din Abram au depistat, în noaptea de luni spre marţi, pe drumul comunal 126, în localitatea Suiug, un bărbat de 28 de ani, din Balc, în timp ce conducea un autoturism, fără să posede permis de conducere. În plus, în urma testării sale cu aparatul etilo-test, a rezultat o concentraţie alcoolică de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferului i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal. Tot luni noaptea, între localităţile bihorene Hodiş şi Forosig s-a produs o tamponare în care au fost implicate două autoturisme. În urma testării cu aparatul etilo-test, s-a stabilit că unul dintre conducătorii auto avea o concentraţie alcoolică de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii din Holod.
Pe de altă parte, în prima zi a săptămânii, pe şoselele din Bihor au fost aplicate 210 sancţiuni contravenţionale, nouă permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării şi au fost constatate şapte tamponări. 138 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 21 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 30 de pietoni pentru traversări neregulamentare etc.