Polițiștii Biroului Rutier Salonta au fost sesizați, sâmbătă, 21 septembrie, la 05.35, prin 112 că, pe DN 79, în afara localității Mădăras, Bihor, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate un autotren și un biciclist.

Din investigațiile efectuate de polițiștii Biroului Rutier Salonta, la fața locului, s-a constatat că, în jurul orei 05.30, un bărbat de 32 de ani, din Bulgaria, în timp ce  conducea un autotren pe DN 79, în afara localității Mădăras, pe direcția Salonta - Oradea, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu ar fi păstrat o distanță suficientă și ar fi acroșat din spate o bicicletă, pe care se deplasa, în aceeași direcție, un bărbat de 64 de ani, din comuna Tinca, Bihor, care nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante.

În urma accidentului rutier, bărbatul de 64 de ani, care circula pe bicicletă, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital, unde, din nefericire, a decedat.

În urma testării conducătorului autotrenului cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

Polițiștii Biroului Rutier Salonta continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.