Un bihorean a fost ucis, vineri, chiar de soţia lui, care l-a sugrumat în urma unor certuri. Scandalul în familia celor doi a izbucnit după ce bărbatul i-a reproşat femeii că cel mai mic copil al cuplului nu ar fi al lui. Nervos, soţul a ameninţat că aruncă bebeluşul de pământ, iar femeia a sărit să îl apere.

Femeia în vârstă de 40 de ani din Salonta este cercetată în libertate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, fiind acuzată că, vineri, şi-a sugrumat soţul în urma unor certuri, bărbatul ameninţând că îl aruncă la pământ pe bebeluşul femeii, despre care susţinea că nu ar fi al lui. Şeful Secţiei de Urmărire Penală din Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Viorel Gavra, a informat că femeia în vârstă de 40 de ani şi-a sugrumat soţul în urma unui scandal în familie. Cearta a izbucnit după ce, beat fiind, bărbatul a acuzat-o că băiatul cel mic al familiei, în vârstă de cinci luni, nu este copilul lui. Apoi, conflictul a degenerat. Bărbatul a vrut să arunce copilul de pământ, iar femeia a sărit să-l scoată din mâinile lui. După ce a reuşit, a sărit pe el şi l-a strâns de gât, apoi a sunat la Poliţie ca să anunţe ce a făcut. Audiată de procurori, femeia şi-a recunoscut fapta. Conform anchetatorilor, deşi este recidivistă, având o condamnare executată de trei ani pentru tâlhărie, femeia va fi cercetată în stare de libertate. Magistraţii au ţinut cont de faptul că bihoreanca are şapte copii în întreţinere, cel mai mic fiind băiatul în vârstă de cinci luni.