O femeie condamnată la închisoare pentru lovire și alte violențe a fost depistată și încarcerată de polițiștii din Bihor.

Potrivit IPJ Bihor, la data de 24 iunie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au depistat și reținut o femeie de 37 de ani, din localitatea Nucet, domiciliată fără forme legale în comuna Lunca. Judecătoria Beiuș a emis pe numele acesteia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnată la 1 an și 9 luni de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și violență în familie. Femeia a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.