Jandarmii bihoreni care se aflau vineri seara în patrulare au observat în parcarea Staţiei de degazolinare din localitatea Abrămuţ, un bărbat care golea în rezervorul unui autoturism conţinutul unui recipient din plastic.

La apropierea jandarmilor acesta a încercat să închidă portbagajul, dar la invitaţia reprezentanţilor legii, acesta l-a redeschis. În interior se aflau nouă recipiente a câte 20 litri fiecare, pline cu un produs petrolier lichid incolor cu miros specific de gazolină. „În timpul verificărilor, jandarmii au observat în parcare un autoturism din care curgea un lichid asemănător. După identificarea proprietarului autoturismului, acesta a deschis portbagajul, unde se găseau opt recipiente a câte cinci litri fiecare, pline cu acelaşi fel de produs petrolier", ne-a declarat căpitan Ioan Bogdan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi al judeţului Bihor. Conform spuselor jandarmilor bihoreni, între cele două autoturisme se afla un alt autoturism, în care se puteau observa mai mulţi saci din rafie în care se găseau mai multe recipiente. Jandarmii au identificat proprietarul autoturismului, în urma verificărilor fiind găsite 36 de recipiente a cinci litri fiecare, pline cu produsul petrolier similar găsit în celelalte două autoturisme. „Deoarece cei trei nu au putut dovedi provenienţa produsului petrolier găsit de jandarmi în autoturismele lor, jandarmii au întocmit în acest caz acte procedurale de constatare a unei fapte susceptibile a fi infracţiune de furt calificat. Prejudiciul în cuantum de 400 litri, a fost recuperat", a adăugat Ioan Bogdan.