Peste un kilogram de bijuterii din aur a fost confiscat de poliţiştii bihoreni din patru magazine orădene, anchetatorii având suspiciuni că acestea sunt contrafăcute. Administratorii firmelor în care a fost descoperită marfa au fost amendaţi şi sunt acum cercetaţi penal.


În perioada februarie - martie a.c., ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor, împreună cu comisari ai Gărzii Financiare Bihor, au efectuat verificări la diverse societăţi comerciale din Oradea, pe linia respectării legislaţiei în domeniul prelucrării şi valorificării metalelor şi pietrelor preţioase, precum şi al mărcilor şi indicaţiilor geografice. În cadrul acţiunilor, poliţiştii au descoperit la sediul sau punctul de lucru a patru societăţi comerciale din Oradea cantitatea totală de 1,155 kg de bijuterii din aur, respectiv 27 de brăţări, 29 de perechi de cercei, 21 de inele, două lanţuri şi 12 medalioane, care purtau însemnele unor mărci înregistrate de bijuterii, protejate conform legii privind drepturile de proprietate industrială. Întreaga cantitate de bijuterii din aur susceptibile a fi contrafăcute a fost ridicată în vederea efectuării de cercetări.

De asemenea, comisarii Gărzii Financiare Bihor au aplicat agenţilor economici verificaţi trei sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 20.000 lei. În plus, administratorii societăţilor comerciale în cauză sunt cercetaţi de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrafacere.