Bunuri de sute de milioane, plătite cu... foi de hârtie
Când reprezentant, când merceolog
A face bani prin orice mijloace este o preocupare tot mai des întâlnită în rândul românilor. Mulţi au ? profitat ? de libertatea comercială din ţară şi au pornit-o pe drumul? infracţionalităţii. Astfel că procurorii au de ? lucru ?, tot mai adesea, să descurce ? iţele ? încurcate ale evaziunilor fiscale şi ale înşelăciunilor săvârşite...
File CEC în alb
În cursul lunii martie 2003, Şerbănoiu Jana Marioara l-a cunoscut pe Ioan Tănasă, administrator al SC ALIBRAM SRL. Cei doi s-au înţeles pentru a achiziţiona marfă, care, ulterior, urma să fie valorificată. În acest sens, femeia a cerut şi primit de la Tănasă Ioan filele CEC seria BD 303-00461257 şi BA 303-00461256, instrumentele de plată fiind doar semnate şi ştampilate, fără a conţine elementele esenţiale prevăzute de art. 1 din Legea 59/1934.
La data de 9.04.2003, Şerbănoiu Jana Marioara s-a deplasat la sediul SC ASTRONIC SRL Oradea unde, susţinând că este reprezentant al SC ALIBRAM SRL, şi-a manifestat intenţia de a cumpăra diferite produse, până la valoarea sumei de 500 milioane lei. A doua zi, conform facturii fiscale seria BH ACB nr. 6159901, SC ASTRONIC SRL a livrat către SC ALIBRAM SRL marfă în valoare de 25.064.000 lei, plata urmând a fi efectuată la un termen de 14 zile.
Pentru această operaţiune, femeia a înmânat reprezentantului societăţii furnizoare fila CEC seria BD 303-00461257 pe care, aşa cum s-a precizat, a primit-o doar semnată şi ştampilată de la administratorul SC ALIBRAM SRL, Tănasa Ioan.
Modalitatea de plată este de altfel evidenţiată chiar în cuprinsul facturii fiscale în care s-a menţionat că mărfurile cumpărate se vor achita cu fila CEC seria BD 303-00461257.
La data de 25.04.2003, unitatea bancară trasă a refuzat plata filei CEC pe considerentul ,,lipsă totală disponibil în cazul prezentării înaintea termenului prevăzut de normele bancare?.
Din probele administrate rezultă că marfa a fost valorificată de Şerbănoiu Jana Marioara înainte de prezentarea la plată a filei CEC, dar contul SC ALIBRAM SRL nu a fost alimentat. De altfel, nici ulterior refuzului băncii, aceasta nu a mai întreprins nici un demers pentru achitarea datoriei către SC ASTRONIC SRL, evitând să se întâlnească cu reprezentanţii societăţii.
Din cercetări a rezultat că Tănasă Ioan, deşi a semnat fila CEC, deoarece este titularul specimenului de semnătură, nu a cunoscut în concret despre operaţiunile comerciale înfăptuite de înv. Şerbănoiu Jana Marioara în numele SC ALIBRAM SRL.
Materiale pentru construcţii
În aprilie, Şerbănoiu Jana Mărioara s-a deplasat la sediul societăţii SC ARBICOM SRL Oradea unde, declarându-şi calitatea de merceolog al SC ALIBRAM SRL, a înmânat reprezentanţilor primei societăţi o comandă în vederea achiziţionării de materiale pentru construcţii, înmânând administratorului fila CEC seria BD 303-00461256 care, ca şi în primul caz, a fost doar semnată şi ştampilată. La mijlocul lunii, firma a livrat către SC ALIBRAM SRL mărfuri în valoare totală de 290.900.421 lei (facturile fiscale BH ACB-6160065, BH ACB-6160067 şi BH ACB-6463704), toate fiind preluate de învinuită, precum şi alte persoane desemnate de aceasta.
În condiţiile în care, după termenul de 14 zile de la data ultimei livrări, femeia nu s-a mai prezentat la sediul SC ARBICOM SRL, administratorul acestei societăţi a completat fila CEC menţionată cu elementele esenţiale referitoare la suma datorată de SC ALIBRAM SRL, şi a introdus-o în circuitul bancar. Banca trasă a refuzat însă plata la data de 6.05.2003 pe considerentul "lipsă totală disponibil, client aflat în interdicţie bancară, fila CEC anulată?.
Toate produsele cumpărate au fost valorificate de învinuită, după ce, în prealabil, le-a depozitat într-un spaţiu închiriat de la SC SCAD SRL Oradea, vânzarea fiind realizată înainte de prezentarea filei CEC la bancă.
Prejudiciul total cauzat de Şerbănoiu Jana este de 315.974.421 lei.
Ea este recidivistă postcondamnatoriu şi s-a sustras urmăririi penale, fapt pentru care se va dispus trimiterea sa în judecată în lipsă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.