Bunurile puse sub sechestru rămân la IFOR
Administratorii societăţii Voga au descins, din nou, ieri, la sediul SC IFOR SA., pentru a-şi ridica bunurile, după ce aceştia au mai avut o astfel de tentativă, săptămâna trecută, când s-au prezentat în Episcopia Bihor însoţiţi de efective de jandarmi şi poliţişti, fără a ajunge însă la nici un rezultat.
Reprezentanţii Voga au fost prezenţi, ieri, la sediul SC IFOR SA., din Episcopia Bihor, pentru a-şi ridica bunurile. Aceasta este cea de-a doua încercare a celor doi fraţi care administrează societatea, după ce, săptămâna trecută, au făcut inventarul bunurilor, în urma căruia aceştia susţin că din marfa pe care au avut-o a rămas doar 10%. "Am avut materiale şi utilaje în valoare de miliarde de lei, care au dispărut. O parte din aceasta a fost vândută la fier vechi la preţuri foarte mici de către persoane care nu aveau dreptul să facă acest lucru", a declarat Voichiţa Bora, administratorul firmei Voga. Femeia susţine că şi în ultimele zile au dispărut utilaje şi materiale de construcţii şi dă vina pe conducerea IFOR, acuzând-o pe aceasta de furt. Cu toate că o parte din bunuri a fost ridicată ieri, cele puse sub sechestru în luna februarie 2003 au rămas în continuare în incinta firmei IFOR, care are de recuperat de la Voga peste un miliard lei, lucru negat, însă de Bora: "Nu avem decât 200 milioane lei datorie la IFOR, dar executorul judecătoresc a pus sechestru pe ce a crezut el de cuviinţă. Mai mult, marfa are o valoare de trei patru ori mai mare decât a fost evaluată", a mai spus aceasta. Faţă de săptămâna trecută, când alături de cei doi administratori au fost prezente efective impresionante de jandarmi şi poliţişti, ieri, la faţa locului au fost doar procurorii şi câţiva jandarmi, încărcarea şi transportarea materialelor aparţinând firmei Voga desfăşurându-se fără alte incidente. Pe de altă parte, reprezentanţii IFOR consideră că procurorul Florian Demian însoţit de angajaţii Voga, poliţie şi jandarmerie, au intrat cu forţa în incinta IFOR, fără a deţine nici de această dată o autorizaţie. "Pentru abuzurile săvârşite am formulat o cerere de sancţionare a acestora la Consiliul Superior al Magistraturii, urmând ca pentru prejudiciile pe care le-am suferit să ne adresăm instituţiilor competente pentru recuperarea lor. Este inadmisibil ca procurorii însărcinaţi cu respectarea legii să procedeze într-o astfel de manieră, încălcând în mod sistematic legea, obligând lucrătorii IPJ să pună în aplicare ordonanţe care nu constituie titluri executorii", se arată într-un comunicat de presă remis ieri de către conducerea SC SMO SRL.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.