Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Nucet au reținut joi, 26 august, pentru 24 de ore, doi tineri de 16 și 14 ani, din Lunca și Vașcău, care ar fi furat un autoturism din Cărpinet, l-ar fi condus pe rând, pe DN 76, sfârșind cu el în zidul unei locuințe din Criștioru de Jos.

Cei doi sunt bănuiți că, pe 26 august, în jurul orei 01.30, ar fi profitat de faptul că proprietarul unui autoturism a lăsat vehiculul cu cheile în contact și cu ușa neasigurată, în fața unei locuințe din Cărpinet, ar fi sustras autoturismul și l-ar fi condus, pe rând, pe DN 76, fără ca niciunul dintre ei să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar pe raza localității Criștioru de Jos ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi derapat și ar fi lovit gardul și zidul unui imobil din localitate. Evenimentul rutier a fost unul fără victime, însă autoturismul a fost avariat.

Azi, polițiștii din Nucet i-au prezentat pe cei doi tineri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, în vederea dispunerii de măsuri legale.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză.