Un tânăr orădean şi-a pierdut viaţa după ce a fost înjunghiat de mai multe ori de către un prieten. Crima oribilă a avut loc săptămâna trecută, în Oradea. Mario Popa, barman într-un local de pe strada Tudor Vladimirescu, a purtat o discuţie mai aprinsă cu Szabo Karoly, cunoscut ca fiind un consumator şi dealer de droguri, după care a dispărut. Cadavrul său a fost găsit o zi mai târziu, în casa lui Karoly, înfăşurat într-un covor.

Potrivit unor surse din anchetă, victima şi suspectul s-au întâlnit, miercuri, în barul în care Mario Popa lucra. Discuţiile dintre ei ar fi pornit de la faptul că Karoly îl bănuia pe Mario că nu i-ar fi dat toţi banii încasaţi de pe urma vânzării de droguri. Ar fi vorba despre 7.000 lei. În primă fază cei doi au discutat în bar, după care au ieşit, iar Popa nu s-a mai întors. Telefonul şi geaca lui au rămas la bar. În dimineaţa zilei următoare, Mario Popa a fost dat dispărut. După ce au audiat mai multe persoane care asistaseră la discuţiile dintre cei doi tineri, anchetatorii s-au dus direct acasă la principalul suspect. În locuinţa lui Szabo Karoly, pe hol, a fost găsit cadavrul victimei, înfăşurat într-un covor şi într-o foaie de cort şi legat cu o sfoară. Principalul suspect a recunoscut crima însă le-a spus oamenilor legii că a fost în legitimă apărare. Probele adunate până acum îl contrazic însă. Necropsia a arătat că Popa a primit zeci de lovituri de cuţit în timp ce a încercat să fugă. Iniţial, cred anchetatorii, victima a fost rănită cu un briceag în zona gâtului. A încercat să fugă şi a ajuns până în pragul locuinţei, moment în care a fost înjunghiat de mai multe ori cu un cuţit. Karoly a declarat că l-a dus pe Popa la el acasă pentru a-l convinge să-i înapoieze cei 7.000 de lei pe care susţine că i-a furat din geaca lui. Surse din anchetă au precizat însă că banii ar proveni din vânzările de amfetamină şi LSD, droguri aduse de Szabo din Ungaria. Aceste droguri erau vândute în cluburile din Oradea, unul dintre distribuitori fiind chiar Mario Popa. Dus în faţa magistraţilor Tribunalului Bihor,  Szabo Karoly a fost arestat pentru 30 de zile. Măsura a fost contestată la Curtea de Apel Oradea, iar contestaţia s-a judecat ieri, şi de această dată completul de judecată menţinând măsura dată de judecătorii de la Tribunal. Tot ieri, Mario Popa a fost condus pe ultimul drum de familie, rude, prieteni şi colegi.