Călătorii frauduloşi au fost somaţi să coboare din vagoane
Orice "naş" îţi are naşul
Ieri, Poliţia TF Oradea împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor şi ai Regionalei CFR Cluj au organizat două acţiuni de depistare a călătorilor frauduloşi din trenurile de călători, prima dintre acestea având loc în gara Episcopia Bihor, iar cea de-a doua în staţia CFR Oşorhei. Activităţile desfăşurate de oamenii legii s-au soldat cu legitimarea a peste 80 de persoane, care, neavând bilete de călătorie, au fost nevoite să le cumpere la suprapreţ. Raziile în trenurile de călători vor continua şi în zilele următoare, oamenii legii declarând că numai azi şi mâine au în vedere să deruleze astfel de activităţi în cel puţin 15 trenuri.
Acţiunile desfăşurate ieri au avut drept scop depistarea, reţinerea şi verificarea călătorilor frauduloşi care se folosesc în mod frecvent de serviciile CFR, fără a avea abonamente sau bilete de călătorie, cu toate că majoritatea celor aflaţi în ilegalitate sunt navetişti. În ciuda faptului că aceste razii au loc cel puţin o dată la două săptămâni, acţiunea de ieri a dovedit faptul că bunul simţ al călătorilor nu poate fi "stimulat" de avertismentele şi procesele verbale numeroase ce se încheie cu ocazia acţiunilor de acest gen. "Poliţia TF urmăreşte prin astfel de acţiuni prevenirea călătoriilor ilicite şi depistarea persoanelor fără bilete. Acţiunile vor fi intensificate şi vom folosi un număr mai mare de efective, pentru că, chiar dacă organizăm frecvent asemenea razii, tot depistăm zeci de călători frauduloşi", a precizat şeful Poliţiei TF, Vasile Costin. Astfel, în cadrul primei acţiuni de ieri, peste 30 de călători au fost coborâţi din trenul care circulă pe relaţia Valea lui Mihai - Oradea şi au fost obligaţi să îşi cumpere bilete la suprapreţ. În staţia CFR Oşorhei, în trenul personal Oradea - Cluj au fost depistaţi 50 de călători frauduloşi, aproape în totalitate rromi, clienţi vechi de altfel ai oamenilor legii. Unii dintre rromii prinşi fără bilete nu s-au dat cu una cu două duşi din tren, jandarmii fiind nevoiţi să insiste minute bune până să îi convingă să coboare şi să se legitimeze. Luaţi la întrebări, călătorii fără bilet au încercat degeaba diverse explicaţii, de la "nu am mai avut timp să iau" până la "am avut, dar l-am pierdut", într-un final fiind cu toţii obligaţi fie să îşi cumpere bilete la suprapreţ, fie au fost sancţionaţi în baza proceselor verbale întocmite.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.