În perioada iulie - noiembrie, la nivel naţional se derulează campania preventivă "Alege Siguranţa!", sub sloganul "Nu le face viaţa uşoară infractorilor!". În acest context, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Bihor vor derula o serie de activităţi educativ-preventive, menite să contribuie la prevenirea şi combaterea criminalităţii în Judeţul Bihor.


Scopul campaniei îl reprezintă informarea cetăţenilor cu privire la măsurile de autoprotecţie care trebuie adoptate pentru reducerea riscului de victimizare. Pentru promovarea campaniei, Institutul de Prevenire şi Psihosociologie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a realizat trei spoturi video preventive care prezintă situaţii ipotetice, un furt dintr-un apartament, un furt dintr-un autoturism şi o tâlhărie, fiind create cât mai real posibil, pentru ca populaţia să conştientizeze necesitatea adoptării unui comportament preventiv. În cadrul campaniei, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţiştii de Proximitate din cadrul I.P.J. Bihor, vor desfăşura numeroase acţiuni stradale, în locurile publice aglomerate din municipiul Oradea şi municipii şi oraşe din judeţ, în pieţe, mijloace de transport în comun, în zona adiacentă marilor centre comerciale, gări, autogări, totul, pentru a informa cetăţenii, pe categorii de vârstă, cu privire la riscurile pe care le implică nerespectarea regulilor de autoprotecţie. Totodată, poliţiştii bihoreni se vor deplasa în perioada următoare la centrele multifuncţionale pentru persoane de vârsta a treia din municipiul Oradea, dar şi în Orăşelul copiilor, şi vor distribui pliante şi afişe promoţionale ale campaniei, urmând a fi proiectate şi spoturile video suport ale campaniei. Campania îşi transmite mesajul printr-un site specializat de recomandări preventive specifice tipurilor de infracţionalitate cel mai frecvent întâlnite în ultima perioadă de timp. Site-ul este găzduit de serverul politiaromana.ro şi poate fi accesat la adresa www.politiaromana.ro, secţiunea Prevenirea Criminalităţii.