Cannabis cultivat în ghivece, la Miersig
Doi tineri orădeni riscă să petreacă după gratii între 3 şi 15 ani, fiind cercetaţi de poliţiştii orădeni pentru săvârşirea infracţiunilor de cultivare de plante cu conţinut stupefiant şi deţinere de droguri pentru consum propriu. Anchetatorii, care îi supravegheau pe cei doi din luna mai a acestui an, au găsit într-o gospodărie din Miersig, aparţinând familiei unuia dintre tineri, şapte ghivece cu cannabis şi 2,5 grame haşiş. Poliţiştii au stabilit că seminţele plantelor au fost aduse din Spania şi cultivate de cei doi, ambii consumatori de droguri.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea - Compartimentul Antidrog au descoperit o cultură de cannabis în satul Miersig, comuna Husasău de Tinca. "Cultura a fost realizată de F.G., de 25 de ani, ajutat de prietenul său F.D., de 24 de ani, ambii din municipiul Oradea. Orădeanul F.G. a fost plecat o perioadă de timp în Spania, de unde şi-a procurat seminţe de cannabis şi diferite substanţe care ajută la creşterea mai rapidă a plantei Cannabis Indica, sporindu-i totodată şi cantitatea de drog pe care aceasta îl sintetizează în inflorescenţa sa. Dacă cei doi tineri reuşeau să aducă la maturitate plantele din cultura respectivă, recolta în toamnă ar fi fost de aproximativ 5 - 7 kg. de cannabis de cea mai bună calitate", a precizat comisarul şef Nicolae Stamate, şeful BCCO Oradea. Pentru a-şi ascunde cultura, F.G. a profitat de faptul că locuinţa bunicii sale din Miersig era nelocuită. Astfel, în imobilul respectiv, poziţionat la marginea satului şi ferit de privirile indiscrete, cei doi tineri au înfiinţat o cultură de cannabis în ghivece. Cultura era supravegheată îndeaproape, atât pe timp de zi, cât şi noaptea, plantele fiind introduse la adăpost şi iluminate cu două lămpi cu lumină ultravioletă, special aduse din Spania în scopul stimulării creşterii plantelor. Potrivit oamenilor legii, tinerii au ascuns ghivecele inclusiv printre straturile de roşii. Pentru a preîntâmpina traficarea cannabisului care ar fi rezultat din această cultură şi a întrerupe activitatea infracţională a celor doi tineri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea şi poliţiştii antidrog au efectuat o percheziţie. Astfel, au fost descoperite şapte ghivece în care se aflau plante de cannabis în greutate de 400 de grame. Totodată, au mai fost descoperite 2,5 grame haşiş, 1 gram de cannabis uscat, foiţe din hârtie pentru confecţionarea ţigărilor şi un cântar electronic tip "CD", ultraperformant.
O cultură asemănătoare a mai fost depistată în toamna anului 2007 în municipiul Oradea, cultivatori fiind trei tineri studenţi la Facultatea de Medicină. Atunci, poliţiştii BCCO Oradea au capturat 9 kg de cannabis. Cei doi cultivatori sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cultivare ilicită de plante cu conţinut stupefiant şi deţinere de droguri pentru consum propriu, aceştia fiind şi consumatori de droguri. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă pedepse privative de libertate cuprinse între 3 şi 15 ani.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.