O locuinţă din municipiul Salonta a fost curpinsă de flăcări duminică după-amiază. Din fericire, femeia care locuia în casă a scăpat fără să fie rănită.

Detaşamentul de Pompieri Salonta a fost solicitat, duminică după-amiază, să intervină la stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă situată pe strada Gyorgy Jacob. Timp de o oră salvatorii s-au luptat cu flăcările. "La locul intervenţiei s-au deplasat două autospeciale din cadrul Detaşamentului de pompieri Salonta şi un echipaj de paramedici. Au ars 30 metri pătraţi de acoperiş din lemn, aproximativ 500 kg de deşeuri textile şi hârtie, precum şi mobilierul din încăpere", a precizat lt. Cristian Herţe, purtător de cuvânt al ISU Bihor. Cauza principală a incendiului pare să fie sursa de încălzire amplasată necorespunzător faţă de materialele combustibile. Din fericire, nu au existat victime. Pagubele se ridică la 5.000 de lei, dar incendiul a distrus tot imobilul, ce se întinde pe aproximativ 30 de metri pătraţi şi care era adăpostul unei femei cu o stare socială precară.