O orădeancă a fost anchetată de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor pentru neglijenţă în serviciu, după ce, în calitate de angajată a unei asociaţii, a provocat o pagubă de peste 12.000 lei, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor ce îi reveneau.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au anunaţat că au finalizat cercetările în dosarul penal privind o femeie de 32 de ani, domiciliată în municipiul Oradea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu.
Aceasta este suspectată că în cursul lunii august 2008, în calitate de angajată a unei asociaţii cu punct de lucru în Oradea, nu şi-ar fi respectat o parte din îndatoririle de serviciu stabilite prin fişa postului sau le-ar fi îndeplinit defectuos. Orădeanca este bănuită că nu ar fi condus evidenţa contabilă primară conform prevederilor legale, nu ar fi înregistrat zilnic în registrul de casă sumele primite de la încasatorii de teren şi nici nu ar fi depus periodic sumele încasate în contul asociaţiei, la bancă. Prejudiciul provocat astfel patrimoniului asociaţiei este 12.222,55 lei. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au înaintat cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată.