Poliţiştii din Curtuişeni au fost sesizaţi, miercuri, că, în perioada ianuarie - februarie a.c., persoane necunoscute au sustras din via unui localnic 133 de bucăţi de fier beton şi 260 kg de sârmă, în valoare de 400 lei. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au depistat cu operativitate prezumtivul autor ca fiind M.I., de 18 ani, consătean cu păgubitul. Prejudiciul a fost parţial recuperat, iar cercetările continuă. Tot miercuri, poliţiştii din Curtuişeni au demarat cercetările în privinţa localnicei V.Z., de 31 de ani.
Aceasta este suspectată că, în timp ce conducea fără a poseda permis de conducere un autoturism înmatriculat în judeţul Bihor, a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a firelor electrice. În cauză s-a întocmit dosar penal.