Cercetaţi penal pentru delapidare şi înşelăciune
Un cetăţean turc, administratorul unei societăţi comerciale, este cercetat penal de procurorii orădeni, fiind acuzat de delapidare. De asemenea, în atenţia oamenilor legii este şi un bihorean care a emis mai multe file CEC fără a avea disponibil în cont.
B.L., de 43 de ani, cetăţean turc, este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, reţinere şi nevirare în termenul prevăzut de lege a impozitelor şi contribuţiilor cu stopaj la sursă. În urma cercetărilor s-a stabilit că acesta, în perioada 2005 - 2006, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Oradea, este suspectat că şi-a însuşit din societate suma de 710.800 lei, pe care i-ar fi folosit în interes personal. De asemenea, bărbatul este bănuit că ar fi reţinut de la angajaţii societăţii contribuţii cu reţinere la sursă în sumă de 19.767 lei, pe care nu i-ar fi virat la bugetul consolidat al statului. Cercetările continuă, urmând a fi luate măsuri de recuperare a prejudiciului. Pe de altă parte, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor au finalizat cercetările în legătură cu T.T.R., de 25 de ani, din Oradea, acuzat de comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi emiterea unei file CEC căreia îi lipseşte unul din elementele esenţiale prevăzute de lege. Anchetatorii au stabilit că, în perioada mai - iulie 2006, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Sânmartin, bărbatul ar fi desfăşurat operaţiuni comerciale de achiziţii mărfuri de la şapte societăţi comerciale de pe raza judeţelor Bihor, Sălaj şi Hunedoara, pentru plata cărora ar fi emis file CEC care au fost refuzate la decontare, din motivul lipsei totale de disponibil în cont. Prejudiciul total se ridică la suma de 209.172,53 lei. Dosarul a fost înaintat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.