Cinci camioane încărcate cu peste 30 de tone de obiecte uzate - Deşeuri oprite la graniţă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Arad și Bihor, nu au permis intrarea în ţară a cinci automarfare încărcate cu aproximativ 35 tone de deșeuri.
Şoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii transportate. Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a cinci automarfare conduse de cinci cetățeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, aparate de sudură uzate, polistiren, piese second hand, textile și diverse bunuri de la diferite societăți comerciale din Belgia, Spania, Italia, Polonia și Germania pentru firme din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatelor Județene Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Arad și Bihor.
În urma verificărilor effectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 34.500 kg deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.